Ce ar trebui să ceară Europa de la furnizorii de AI: un număr pentru fiecare limbă
AI Act vorbește mult despre transparență. Pentru redacțiile din Europa Centrală și de Est, transparența ar trebui să înceapă cu ceva simplu: cât costă, de fapt, limba în care lucrează.
Andrei NistorJurnalist, fondator aistiri.eu · Story Agents · România
De la 2 august 2026, Uniunea Europeană aplică și controlează o nouă parte din obligațiile AI Act, printre care regulile de etichetare a conținutului generat de AI. Pe hârtie, Europa are cel mai ambițios cadru de reglementare a inteligenței artificiale din lume.
În practică, lucrurile merg mai încet. La începutul lui august, România încă nu adoptase legea națională care să spună cine controlează și cine sancționează. ANCOM a fost propusă ca autoritate de supraveghere a pieței, dar, așa cum a explicat chiar instituția, va putea verifica și sancționa doar după intrarea în vigoare a legii. Pentru furnizorii de modele de uz general, Oficiul european pentru AI are oricum puteri directe.
Nu scriu asta ca să mai adaug o plângere despre întârzieri. O scriu pentru că, în toată discuția despre AI Act, lipsește aproape complet o dimensiune care pentru presa din regiunea noastră e esențială: limba.
Ce am arătat în cele două lucrări
În prima lucrare am argumentat că modelele de limbaj nu funcționează la fel în toate limbile și am propus un reper pentru asta, Echitatea Mediatică Lingvistică. Una dintre dimensiunile ei e echitatea în guvernanță: comunitățile au dreptul să verifice cum se comportă aceste sisteme în limba lor.
În a doua lucrare am măsurat o parte a problemei. Aceeași știre are nevoie de 1,68 ori mai mulți tokeni în română decât în engleză, de 2,01 ori în maghiară și de 1,83 ori în slovacă, la unul dintre cei mai folosiți tokenizeri. Niciunul dintre cei opt tokenizeri testați nu ajunge la egalitate cu engleza.
Toate cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii sunt egale în tratate. În facturile furnizorilor de AI, nu sunt.
Patru lucruri pe care Europa le poate cere
Nu cred că e nevoie de o lege nouă. Cred că e nevoie ca regulile care există deja să fie citite și cu ochii unei redacții din Cluj, din Košice sau din Debrețin. Concret, aș cere patru lucruri.
- Prima de token pentru fiecare limbă a UE. Orice furnizor care vinde un model în Uniune ar trebui să publice de câți tokeni are nevoie, în medie, fiecare limbă oficială față de engleză, pe texte de același tip. E un singur număr. Se poate calcula, se poate verifica și se poate compara între furnizori.
- Performanța pe fiecare limbă, nu doar media. Furnizorii raportează des rezultate agregate. Pentru presă contează rata de erori factuale în limba în care se publică. Dacă un model greșește mai des în română, redacțiile trebuie să știe asta înainte să-l folosească.
- Dreptul de a audita. Redacțiile, universitățile și organizațiile independente ar trebui să poată testa sistemele în limba lor și să publice rezultatele, fără să depindă de bunăvoința furnizorului.
- Investiție în verificare, nu doar în automatizare. Partea care lipsește cel mai des în redacțiile mici e omul care verifică. Banii publici pentru media în limbile mai mici ar trebui să meargă și spre verificare și educație media, nu doar spre unelte noi.
De ce e o problemă europeană, nu una românească
Decalajul ăsta nu se oprește la granițe. Româna e limbă oficială atât în România, cât și în Republica Moldova. Maghiara se vorbește în Ungaria, în Slovacia și în România. O redacție maghiară din Transilvania plătește aceeași taxă pe token ca una din Budapesta. Asta face ca soluția să fie, inevitabil, una coordonată la nivel european: aceleași măsurători, aceleași reguli de raportare, aceeași piață.
Mai e și un argument pe care Bruxelles-ul îl înțelege foarte bine: suveranitatea. Dacă o redacție din Europa Centrală plătește sistematic mai mult pentru aceleași unelte, iar acele unelte îi înțeleg mai prost contextul, dependența de câțiva furnizori mari devine și mai scumpă. Modelele construite în Europa reduc diferența, iar cifrele mele o arată. Dar nu o închid.
Un început modest
Nu cer o revoluție. Cer un număr publicat pentru fiecare limbă și dreptul de a-l verifica. Datele și codul din studiul meu sunt deschise, pe Zenodo, la https://doi.org/10.5281/zenodo.23552863. Oricine poate repeta măsurătoarea pe textele propriei redacții.
Dacă Europa vrea ca AI Act să însemne ceva și pentru presa din limbile ei mai mici, aici poate începe. Cu un singur număr, pe care oricine îl poate verifica.
Surse
- Ziarul BURSA, „AI Act, lege europeană fără «dinți» în România: autoritățile nu pot aplica sancțiuni încă”, 4 august 2026: https://www.bursa.ro/ai-act-lege-europeana-fara-8222dinti8221-in-romania-autoritatile-nu-pot-aplica-sanctiuni-inca-06767950
- Edupedu.ro, „România rămâne fără autoritate desemnată pentru AI Act”, 11 august 2026: https://www.edupedu.ro/romania-ramane-fara-autoritate-desemnata-pentru-ai-act-in-timp-ce-alte-state-ue-au-deja-sanctiuni-operationale/
- A. Nistor, „The Token Tax in Central and Eastern European Newsrooms”, date și cod: https://doi.org/10.5281/zenodo.23552863
Publicat sub licența CC BY-ND 4.0: poți republica gratuit acest articol, nemodificat, menționând autorul și aistiri.eu.
Republică acest articol
Articolul poate fi republicat gratuit, sub licență Creative Commons. Regulile:
- Textul rămâne neschimbat: fără modificări, tăieri sau traduceri. Poți folosi varianta în română sau pe cea în engleză.
- Menționezi autorul și aistiri.eu, cu link către articolul original.
- Dacă site-ul tău permite, pune linkul canonic spre articolul original.